Recent reviews by Ioan Ciobănescu

Ai visat? Un vis prostesc? Una de cucerire medievală? O viață fericită în care ai o soție și mulți copii? Asemănător vieții de odinioară? Te-ai gândit vreodată să mori de holeră? Să fii cavaler? Să-ți jefuiești drumul prin viață? Nu mai spuneți, Crusader Kings 3 este pentru tine, continuarea lui Crusader Kings 2, pe care încă nu îl joc pe larg, așa ♥♥♥ am făcut-o cu CK3. CK3 este încă în dezvoltare, se adaugă în mod constant chestii noi. De fapt, în timpul cât am jucat acest joc aproape exclusiv recent, au apărut două actualizări. Realizările sunt obositoare și o luptă pentru a le obține, dar atunci când îndeplinesc sarcinile pe care le am, un val de dopamină se repezi în tot corpul meu. Modul în care funcționează lumea este intriga. Jocul în sine are o comunitate mare de modding pe care am încercat-o devreme, dar de atunci am decis să renunț, deoarece am aflat că obținerea de realizări este în mare măsură imposibilă cu unele dintre modificările mai mari. Jocul în sine are o cantitate mare de rejucabilitate și, pe măsură ce apar mai multe realizări, cu atât voi dedica mai mult timp. Când ajung la final, plănuiesc să aștept conținut nou jucându-mă cu modurile mari care există. Jocul în sine este foarte bine echilibrat și o experiență distractivă cu mecanica la îndemână. Mecanismele, deși puține și îndepărtate, sunt încă distractive și permit totuși multă libertate în modul în care decideți să vă jucați și să vă trăiți viața. CK2 este mult mai prost din câte știu eu, dar asta nu înseamnă că nu se poate spune același lucru despre CK3, deși la un nivel mai mic decât ceea ce s-a văzut în versiunea anterioară. Terenul de joc este în mare parte același cu cel găsit în Imperator Roma, să fie spus adevărul. India spre Europa. Din păcate, nici China sau Japonia. Cu toate acestea, aceste națiuni pot fi adăugate prin moduri. În ansamblu, CK3 a fost o experiență foarte distractivă, foarte provocatoare și cu siguranță și-a câștigat un loc ca unul dintre jocurile mele preferate. Cel mai probabil voi pune multe ore în acest joc acum, deoarece încă nu am terminat toate realizările, chiar și după 800 de ore.

Volumul...Suplimentar? Da, volum suplimentar. Acesta este titlul real. Gândește-te la asta ca la un volum negativ. Sunt lucruri care au avut loc înainte de Volum Zero. Practic, știrea despre motivul pentru care ciocolata și vanilia sunt în acea casă, în primul rând. A fost menționat pe scurt în Volumul Unu și Zero, dar acest volum intră în mult mai multe detalii despre motivul pentru care sunt acolo și ♥♥♥ s-au atașat atât de mult de Kashou, protagonistul principal. Având în vedere cât de tineri sunt toate personajele, faptul că nu există scene H de 18+ nu este surprinzător și nici nu cred că ar fi adăugat măcar ceva dacă ar fi existat, nu că ar fi avut sens să existe vreuna în prima. loc. Ca și în cazul volumului Zero, povestea este destul de scurtă, nu sunt multe de spus despre poveste, în afară de faptul că este drăguț și drăguț să văd că progresia personajului, precum și dinamica timpurie care au fost menționate în volumele ulterioare sunt reluate. Ca prequel, și-a făcut treaba corect. Nu am nicio plângere cu privire la acest joc, prețul a meritat, povestea a fost drăguță și am primit exact ceea ce mă așteptam să obțin. Un roman vizual de calitate, cu opțiunea de a mângâia fetele. Cred că fiecare roman vizual TREBUIE să aibă un mecanism de mângâiere sau atingere, adaugă atât de mult jocului, putând doar să întrerupă povestea și să asculte micile zgomote drăguțe pe care le fac. E dragut.

Volumul 0 este precursorul volumului 1 al seriei Nekopara. Nu sunt multe de analizat, nu există 18+ scene H. Lipsa sexului nu este un lucru rău, cred că de fapt ajută la finalizarea poveștii mai mult decât dacă ar avea o mulțime de fanservice de dragul de a o avea. Povestea urmărește o zi stabilită înaintea evenimentelor din primul volum, arătând practic ce s-a întâmplat la casă în timpul unei zile și dând o idee generală a modului în care acele zile se întorc de obicei. Dinamica dintre fete a fost foarte drăguță și drăguță. A fost foarte interesant să văd dinamica socială scrisă atât de clar, precum și modul în care fiecare capitol a fost configurat pentru a fi diferite ore ale zilei. În cea mai mare parte, jocul seamănă mai mult cu un roman secundar decât cu o poveste completă. Este scurt și dulce. Hainele nu s-au schimbat față de volumele ulterioare, ceea ce a fost puțin dezamăgitor. Orice comentarii pe care le-am avut asupra hainelor din volumele ulterioare se vor aplica în continuare aici, precum și personalitățile catgirl-urilor. Nu este nimic de adăugat despre ei. Această recenzie este cu siguranță mai scurtă decât majoritatea, dar este de așteptat pentru o poveste secundară care nu schimbă prea mult caracteristicile. Caracteristica de mângâiere a fost minunată, ca întotdeauna.

Roma. Roma! Imperiul Roman! Vremurile pline de grație ale prosperității și ale adevăratei civilizații! O perioadă în care lumea era aproape perfectă. Romanii au fost cu adevărat cele mai mari ființe care au călcat vreodată piciorul pe acest pământ. Dacă doriți să jucați acest joc, doriți să experimentați gloria Romei. Să-ți trăiești zilele cucerind barbarii și subjugând popoarele mai mici din afara peninsulei. Și vei subjuga. Ca Roma, nu ești lipsit de dușmani, indiferent unde te uiți, este ceva de făcut. Cartaginezii la sud, grecii la est, Hispania la vest și galii și alți germanici la nord. Nu lipsesc inamicii de învins până la supunere în acest joc frumos. Ca aproape toate jocurile Paradox, acesta este un joc de hărți. Te vei uita la hărți ore în șir. Aceasta nu este o problemă în opinia mea, ci un lucru bun. Mecanica este bine gândită și încă nu am să mă confrunt cu o provocare pe care nu am putut-o depăși fără puțină inteligență. Întregul joc este atât de plin de conținut, încât, chiar și după 500 de ore, mai am multe curse de realizat înainte de a obține toate realizările. Ar trebui să menționez, cu cât de mult vorbeam despre Roma, ai crede că Roma este singura națiune care poate fi jucată. Nu este cazul. Există o multitudine de națiuni pentru a juca, de la vest, până la Iberia, până la subcontinentul indian în est, Insulele Britanice și Scandinavia la nord și Africa de Nord la sud. Toate aceste ținuturi au cel puțin o națiune care este interesantă de jucat și vă va face să doriți să continuați o lungă linie de cronologie. Gameplay-ul este în mare parte același, dar modul în care îndeplinești anumite sarcini se schimbă în funcție de situația ta, practic similar cu orice alt joc creat de Paradox. Această perioadă de timp este, desigur, în timpul Rise of the Romans, ar trebui să știți acest lucru dacă v-ați uitat la numele acestui joc. Unii spun că acest joc este neterminat și lipsit de strălucire, nu sunt de acord, cred că este o introducere bună în restul jocurilor Paradox, având în vedere cât de simplă și directă este mecanica acestui joc. Dacă ar fi trebuit să aleg ce joc am fost prezentat când am început să joc jocurile Paradox, acesta ar fi fost acesta. Din păcate, nu a fost cazul. În schimb, am fost prezentat mai întâi în Europa Universalis 4. Totuși, acesta poate fi un lucru bun. Una peste alta, recomand acest joc tuturor celor cărora le plac hărțile, Roma și subjugarea barbarilor.

Cartea vizuală. O altă carte pentru Nekopara, aceasta ar fi Nekopara Volumul 2. Ca întotdeauna, voi confirma că încă o dată, ca și în cazul acestor tipuri de jocuri, bineînțeles că am descărcat și instalat conținut pentru adulți. Am avut plăcerea să văd multiplele scene de sex și desenele incredibile de care artista a fost responsabilă. Povestea în sine a fost banală și simplă, la fel ca în Nekopara volumul 1. Unii ar putea considera acest lucru un dezavantaj, dar personal îmi plac foarte mult poveștile simple. Majoritatea recenziilor pe care le-am făcut pentru Volumul 1 încă se aplică și pentru Volumul 2, cu excepția acestui lucru. În recenzia anterioară, am afirmat că „Sunt momente în care am simțit că ar trebui să existe mai multă mecanică, poate o mână liberă pentru a atinge personajele? Poate fi înfiorător, dar îmi place. Ați putea spune că îmi place gândul, poate. un pic prea mult." Ei bine, acum există o mecanică de mângâiere în Volumul 2, la care ar fi trebuit să mă aștept, deoarece se potrivea cu tema jocului, dar a fost totuși interesant de văzut în acțiune. Funcționează conform intenției, cel puțin. Designul personajului a fost intens. Acesta poate fi un cuvânt puternic pentru unii, dar când spun asta, vreau să spun că designul a fost aparent și gândit. Îmbrăcămintea din Volumul 2, spre deosebire de Volumul 1, a fost mult mai bine gândită și nu pot spune că au existat haine în Volumul 2 la care nu mi-a plăcut să mă uit. Designul celorlalte personaje nu este important pentru că nu au fost personajele principale ale acestei povești, poate că în următoarele jocuri voi intra în detaliu despre ele, deoarece am tratat deja Chocola și Vanilla în recenzia anterioară, nu voi face o recenzie. ei din nou. Așa ♥♥♥ stau lucrurile, aceasta va fi o revizuire a modelelor de nucă de Coconut și Azuki (Zahăr). Numele au fost cu siguranță gândite pe baza culorii părului pentru aceste două fete, așa ♥♥♥ a fost cazul pentru volumul anterior, deși Azuki este cel mai probabil numit după Zahar Brun în loc de Zahar Alb. Atât Coconut, cât și Azuki au personalități drăguțe, iar conflictul care este prezent de-a lungul întregii povești este o schimbare frumoasă de ritm față de primul volum, fiind destul de blând din punct de vedere al poveștii. Vocea a fost foarte plăcută pentru urechi, poate doar pentru că îmi place felul în care sună japonez, precum și vocile ușoare. Vocile se potrivesc personajelor, asta e tot ce pot spune. În cele din urmă, gândurile mele finale trebuie să fie la scenele de sex, chiar dacă nu am plătit pentru ele. Au fost minunate, spectaculoase, uluitoare, frumoase și alte cuvinte pe care le-aș putea spune aici. Sunetele au fost cu siguranță acolo, au sunat frumos și se potriveau bine cu ceea ce se întâmpla. Scenele în sine au fost incredibil de stimulatoare sexual și am fost încântată să văd că erau, de asemenea, complet animate. Animația nu a fost ceva la care mă așteptam, deși dacă mă gândesc bine, ar fi trebuit să mă aștept la asta din cauza personajelor animate și în propriile scene, atunci când vorbesc. În general, această carte vizuală a fost o bucurie de citit din punct de vedere al poveștii și foarte stimulatoare din punct de vedere sexual dacă decideți să descărcați conținutul pentru adulți. Spre deosebire de Volumul anterior, scenele de sex din Volumul 2 au fost bine plasate, sigur că nu au fost mai scurte, dar au fost cu ușurință mult mai bine plasate și au avut totuși o poveste corectă între scene, o intrigă mai bună decât în Volumul 1 cel puțin. Il recomand cu siguranta.

Ce este Team Fortress 2. Un joc? Sau o viață. În mod clar un joc, cu acea deschidere stupidă din drum, aș dori să trec în revistă acest joc. Sincer, am pierdut o mulțime de ore în acest joc, nu la fel de mult ca seria Stalker, dar suficiente pentru a mă simți confortabil să vorbesc pe larg despre joc. Jocul în sine moare de o moarte lentă și foarte dureroasă. În mod clar, dezvoltatorii urăsc acest joc și îl păstrează numai pentru că reușește să producă un venit. Sunt sigur că atunci când nu mai este cazul, acest joc va fi închis imediat și brusc, punând capăt unei morți lentă și târâtoare cu un glonț jalnic în cap. Când vine inevitabil ziua aceea, s-ar putea să plâng, s-ar putea să nu. Așa ♥♥♥ stau lucrurile, acest joc este la un pas de moarte și nimeni nu își dorește asta, cu excepția dezvoltatorilor. Jocul în sine este plin de conținut și lucruri de făcut. Nenumărate ore din timpul meu s-au pierdut jucând Spion pe servere ocazionale. Desigur, am jucat și alte personaje. Este dificil pentru noii veniți să decidă ce clasă sau personaj să aleagă atunci când pornesc jocul pentru prima dată. Cu 9 caractere, fiecare cu propria subclasă, este dificil să alegi unul. Unii reușesc să o facă, alții fac unele dintre personaje și puțini fac fiecare dintre ele. Aceste clase sunt după ♥♥♥ urmează: Cercetaș, Soldat, Pirograf, Om Demolator, Tip cu Arme Grele, Inginer, Doctor, Lunetist, și Spion. Cercetașul este un personaj mic, rapid și slab. Dar poate să facă un pumn și să-și aleagă luptele. Soldatul este un personaj tanker, mai puternic, mobil și cu DEFINITIV are un pumn. Pirograful este un mijloc al haitei, poate trage flăcări și este mortal dacă nu știi ♥♥♥ să-l contracarezi. Omul Demolator este un personaj care are două stiluri principale de joc. Unul se bazează pe corp la corp, iar celălalt se bazează pe pastilele pe care le trage. Tipul cu Arme Grele este cel mai puternic personaj, trage cu un minipistol foarte mare și este foarte lent. Inginerul construiește clădiri precum un pistol de santinelă și un dozator pentru a da sănătate. Doctorul este clasa de vindecare, vindecă oamenii și se asigură că nu mor. Lunetistul este o clasă specializată în uciderea oamenilor de la distanță mare, din păcate, este foarte stricat. El poate ucide la fel de ușor și în apropiere și nu are exact un contor adecvat. Spionul este de departe cea mai bună clasă, după părerea mea. Gameplay-ul lui este extrem de distractiv și ia pe cineva cu un intelect foarte înalt pentru a juca. Glume, am luat joc de rețelele de spionaj acum. Aceste clase se luptă între ele în diferite moduri de joc și, în timp, câștigi diferite obiecte care schimbă modul în care joci personajele respective. Aici intervin subclasele, învățarea unei subclase este practic același lucru cu învățarea de a juca un personaj complet nou, de obicei. Când trec cu vederea dezvoltatorilor, ura clară față de acest joc, problema flagrantă a botului, natura dezechilibrată a lunetistului, serverele porcării cu latență teribilă, exploit-urile găsite săptămânal și multe alte lucruri. Consider că este greu să găsești o problemă cu jocul. Toate aceste probleme, dacă ar fi trecute cu vederea, ar face acest joc perfect. Și da, susțin sintagma „criticile aleatorii sunt corecte și echilibrate”. Există o economie înfloritoare care este surprinzător de profitabilă, similară cu Counter Strike: Global Offensive. Am tratat deja acest joc într-o recenzie anterioară, așa că aceasta va fi singura mea mențiune despre joc. În ansamblu, Team Fortress 2 este un joc spectaculos și mi-aș dori să am mai mult timp pe care să-l pot dedica. Din păcate, sunt prea ocupat cu școala, munca, și Stalker. Din păcate, tot ce am spus nu contează, deoarece epidemia de bot, precum și refuzul lui Valve de a face ceva pentru a repara acest joc cândva incredibil, au distrus orice bucurie pe care o simțeam cândva pentru acest joc. Mă uimește să văd că acest joc se înrăutățește constant pe măsură ce zilele trec. În starea actuală, problema a fost rezolvată, acum mai simt că tf2 ar trebui evaluat prost. Vă mulțumim Valve, vă rugăm să continuați să lucrați la tf2.

Europa Universalis 4, un joc grozav cu o premisă grozavă. Rejucabilitatea acestui joc este absolut uluitoare, la fel ca toate jocurile lui Paradox în general. Este cu adevărat trist că, din cauza economiei globalizate rapid și a lumii degenerate în care trăim, exploatarea populațiilor indigene nu este nici pe departe la fel de ușoară sau profitabilă ca înainte. Regulile, legile și „standardele morale”, glumele, sunt toate glume pentru mine. Din fericire, oamenii buni de la Paradox Interactive înțeleg spiritul uman. Pot elibera fiara interioară care locuiește în toți creștinii europeni și pot face partea mea pentru umanitate. Odată ce m-am săturat să-i alung pe turcomanii murdari din Constantinopol, îmi pot întoarce ochii simpli și furios peste Atlantic și pot ucide o mulțime de sălbatici, nu e vina mea, nativii ăia au trăit în Texasul Florentin. În curând, întreaga lume va fi învăluită în orice culoare s-ar întâmpla să fie națiunea mea actuală, sau orice merită de fapt guvernat. Mă uit la tine Africa, rebeliunile Zulu din belșug și paradisul țânțarilor. Acest joc este cel mai bine jucat cu o ceașcă de cafea caldă în mână, astfel încât să poți simți mirosul asupririi în timp ce retrăiești cea mai mare perioadă de timp, de fapt, din toate timpurile. Epoca în care oamenii albi au descoperit lumea și au decis că nu le place. Recomand acest joc tuturor celor care doresc să îndeplinească fanteziile genocide ca mine. Cu o descriere generală în afara drumului, aș dori să spun că mi-a plăcut foarte mult mecanica jocului. Este bine echilibrat și este evident că dezvoltatorii au făcut din Europa centrul lumii, nu pentru a fi „rasist” așa ♥♥♥ v-ar face unii să credeți, ci pentru a exagera pur și simplu modul în care această regiune a influențat lumea în acest timp. Lumea a fost cu adevărat centrată în jurul Europei în această perioadă, faptul că există națiuni jucabile în afara Europei care sunt bine dezvoltate este uimitor pentru mine, arată cât de mult își iubesc dezvoltatorii jocul. Aș menține acest joc la un standard mult mai înalt, dar este cu adevărat uimitor ceea ce au realizat. Diferite mecanisme, armate, comerț, venituri, proprietăți și o multitudine de domenii de înțeles este ceea ce face ca Europe Universalis 4 să fie cu adevărat cel mai mare joc de strategie al timpului nostru. Mulți ar spune că Hearts of Iron 4 este mai bun, dar pur și simplu nu văd bucuria de a arunca oamenii să moară fără niciun scop, totuși, acesta este un alt joc și nu este subiectul acestei recenzii. Fără îndoială, acest joc merită cele peste 900 de ore pe care le-am pus în el și voi continua să mă bucur de acest joc până la sfârșitul timpului. Mă aștept să ajung la 9000 de ore în viitorul apropiat.

Eu sunt Ioan Ciobănescu. Nu simt că sunt calificat să scriu această recenzie, din cauza numărului redus de ore pe care le am în acest joc. Există mulți alți oameni care au mai multe ore și mai multe perspectivă asupra acestui joc, sunt mult mai calificați decât mine pentru a vorbi pe larg despre acest joc și despre mecanica ei. Dar, iată-mă. Mi-aș dori să existe o modalitate de a spune că nici nu „recomand sau nu recomand” acest joc, un fel de semn al apatiei mele față de acest joc. Are o mulțime de probleme pe care dezvoltatorii par mulțumiți să rămână în joc în timp ce ignoră comunitatea din toate punctele de vedere, nu că aș știu, deoarece nu merg pe forumuri. Acestea sunt doar cunoștințele pe care le-am adunat ascultând un prieten care are mai multă experiență în acest joc, care a dedicat mai multe ore în el și îi pasă de el la un nivel pe care cel mai probabil nu îl voi atinge niciodată. Cu siguranță nu este corect din partea mea să spun că nu-mi pasă de acest joc și nici de drumul pe care îl va urma, pentru că am început să joc ca „Cavalerul”, un maghiar. S-ar putea crede că, datorită faptului că sunt român, nu mi-aș dori acest Ucigaș din prejudecată rasială, dar acesta este exact invers, deoarece am un respect foarte profund pentru maghiari și cultura lor. De fapt, tocmai pentru că acest Ucigaș era maghiar, am decis să joc în sfârșit meciuri Ucigaș. Desigur, nu doar pentru că era maghiar am decis să-l joc, ci și mecanica lui, ♥♥♥ arăta și interesul meu general pentru istorie. Mai exact Istoria Europeană. Întotdeauna am descoperit că Cavalerii ocupă un loc special în inima mea pe o bază istorică, așa că văzându-l adăugat în joc m-a făcut interesat să joc cu el. În timp ce jucam cu el, am observat cât de ușor era să joci într-un mod foarte răutăcios. Chiar și cu tot ce au făcut în acest joc pentru a preveni camparea și tunelurile, este încă un lucru ușor de făcut. Cu greu te pedepsește și garantezi puncte în acest fel. Desigur, nu joc în acest fel, deoarece am o inimă, creier, și conștiință morală. Dar văd, și înțeleg și de ce, unii oameni ar juca în acest fel. Este ușor și tot ești răsplătit pentru asta. Trecând de la un concept mecanic, jocul meciurilor Ucigaș este, sincer, foarte plăcut. Nu simt niciodată că ceva este nedrept când mi se întâmplă. Deși sunt sigur că alții ar spune altfel. Când greșesc, știu ce greșeală am făcut. Nu același lucru se poate spune despre meciurile Supraviețuitori. Meciurile Supraviețuitor aduc un ton foarte deprimant ori de câte ori le joc. Nu știu niciodată dacă ucigașul va juca într-adevăr într-un mod corect și este dificil să te bucuri de joc știind că în orice moment, Ucigașul poate decide să închidă meciul prin camping și tunel când încetează să se distreze. Desigur, nu joc singur Supraviețuitor. Îl joc doar cu prietenul meu, Charlie, care inițial primise jocul pentru mine, ca să-l pot juca cu el. Niciodată nu mi-a plăcut jocul în mod deosebit la același nivel cu el și nici acum încă nu simt că mă bucur de el la același nivel ca el. Totuși, să spui că nu-mi place deloc este greșit, deoarece altfel nu aș juca acest joc deloc și nici nu aș face meciuri Ucigaș. Pentru a rezuma acest lucru, nu iubesc sau urăsc în mod deosebit acest joc. Este pe o cale de mijloc solidă pentru mine. Dezvoltatorii ar putea face multe pentru a repara acest joc, dar nu fac. Comunitatea în ansamblu este toxică, chiar și cu cât de multă cenzură este în joc. Apropo de cenzură, este excesivă. Există atât de multă cenzură, încât jumătate din timp, orice cuvinte pe care încerc să le spun în chat-ul de după joc sunt adesea cenzurate. De obicei, pot scuipa doar „gg”, „wp”, sau vreo frază stupidă care cred că mă face să par „cool”. Rămânând pe tema toxicității în acest joc, mă uimește că un joc dominat de homosexuali și femei poate fi atât de oribil din punct de vedere comunitar. Am văzut și am interacționat cu rasiști de bună credință care erau oameni mai drăguți decât jumătate din comunitatea Dead By Daylight, iar asta a fost doar în chat-ul de după joc. Ar trebui să precizez, acești rasiști au fost cei care nu m-au plăcut pentru cine m-am născut. Nu oameni cu care am fost de acord. Dacă oamenii care spun în mod activ că mă urăsc mă tratează mai bine decât oameni aleatori în acest joc, asta înseamnă ceva despre comunitatea în ansamblu. Mă uimește faptul că o comunitate formată din homosexuali și femei, două grupuri cu stereotipul de a fi oameni extrem de amabili și drăguți, reușesc să fie unii dintre cei mai meschini și șmecheri oameni. Nu vreau să spun „șmecheri” într-un sens bun. Ignorând asta, jocul în ansamblu este distractiv și este ceva la care îmi pot opri mintea dacă vreau să joc fără minte un joc și să ascult muzică.

Call of Pripyat, primul joc Stalker pe care l-am jucat vreodată. A fost și cel pe care l-am forțat pe prietenii mei de la început. La cât eram de tânăr, nu ar fi trebuit să-l țin pe Call of Pripyat într-o atenție atât de mare, cel puțin când îl compar cu celelalte două jocuri. Asta nu înseamnă că Call of Pripyat a fost un joc prost, dimpotrivă, chiar și astăzi marea majoritate a modificărilor pentru această serie rulează pe versiunea CoP a X-Ray Engine. Acest lucru ar trebui să arate cât de înainte de timp a fost acest joc și, prin extensie, seria în ansamblu. Aceasta este ultima mea recenzie pentru trilogia Stalker în mod specific, până când va fi lansat Heart of Chornobyl, dar până atunci, va trebui să aștept să se lanseze, apoi să o joc timp de 3.500 de ore. Acest joc în sine este minunat în povestea pe care o spune, precum și cât de mult contează deciziile tale în zonă. Este o poveste magistrală și una care nu te plasează pe un taburet, la fel ca toate celelalte jocuri. Stalker ca serial este realizat cu măiestrie în acest sens, nu te simți ca un Dumnezeu, ci un alt Stalker, o roată în mașinăria veșnică. În orice moment, și tu poți deveni „wormfood”, hrană de viermi.

Dintre celelalte jocuri din S.T.A.L.K.E.R. serial, acesta are probabil cele mai puține ore din celălalt pe care l-am jucat. Aceasta nu este vina jocului în sine, ci mai degrabă o vină a mea. Dacă SoC avea atmosferă, iar CoP are poveste și capacitate de răspuns, atunci CS are mecanică și tradiție. Tradiția care poate fi găsită în interiorul Clear Sky nu este ca niciun alt joc, chiar și în comparație cu celelalte două jocuri Stalker. Aceasta este părtinire din partea mea, din cauza cât de mult mi-au plăcut facțiunile și lucrările lor interioare, în special Svoboda și Clear Sky. Chiar și cu acestea spuse, mi-a plăcut foarte mult Clear Sky ca joc și voi continua să joc acest joc pentru multe ore. „Mi-aș dori să fie mai multe săli de ceai în Zona ăstea.”