Signed by Martianu<3

LUCEAFĂRUL
Mihai Eminescu
A fost odată ca ’n poveşti,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.
*
Şi era una la părinţi
Şi mândră ’n toate cele,
♥♥♥ e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.

Din umbra falnicelor bolţi
Ea pasul şi-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde ’n colţ
Luceafărul aşteaptă.
*
Privea în zare ♥♥♥ pe mări
Răsare şi străluce,
Pe mişcătoarele cărări
Corăbii negre duce.
*
Îl vede azi, îl vede mâni,
Astfel dorinţa-i gata:
El iar privind de săptămâni,
Îi cade dragă fata.
*
♥♥♥ ea pe coate-şi răzima
Visând ale ei tâmple,
De dorul lui şi inema
Şi sufletu-i se împle.
*
Şi cât de viu s’aprinde el
În orişicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apară.
*
Şi pas cu pas pe urma ei
Alunecă ’n odaie,
Ţesând cu recile-i scîntei
O mreajă de văpaie.
*
Şi când în pat se ’ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mânile pe piept,
I ’nchide geana dulce;
*
Şi din oglindă luminiş
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari, bătând închişi
Pe faţa ei întoarsă.
*
Ca o mireasă ’n ziua ’ntâi
E dulce şi înnaltă
Şi de la creştet la călcâi
Un chip tăiat de daltă.

Ea îl privea cu un surâs,
El tremura ’n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.
*
Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină:
„O, dulce-al nopţii mele Domn,
De ce nu vii tu? Vină!
*
Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecînd pe-o rază,
Pătrunde ’n casă şi în gând
Şi vieaţa-mi luminează!”
*
El asculta tremurător,
Se aprindea mai tare
Şi s’arunca fulgerător,
Se cufunda în mare;
*
Şi apa unde-au fost căzut
În cercuri se roteşte,
Şi din adânc necunoscut
Un mândru tânăr creşte.
*
Uşor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestii
Şi ţine ’n mână un toiag
Încununat cu trestii.
*
Părea un tânăr Voevod
Cu păr de aur moale,
Un vânăt giulgi se ’ncheie nod
Pe umerele goale.
*
Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară –
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scântee ’n afară.

„Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ţi urmez chemarea,
Iar cerul este tatăl meu
Şi mumă-mea e marea.
*
Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborît cu-al meu senin
Şi m’am născut din ape.
*
O vin’! odorul meu nespus
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.
*
Colo ’n palate de mărgean
Te-oi duce veacuri multe,
Şi toată lumea ’n ocean
De tine o s’asculte.”
*
„O, eşti frumos, ♥♥♥ numa ’n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N’oi merge niciodată;
*
Rămâi în cer şi nu căta
Nevrednica-mi iubire
Căci eu nu sunt de seama ta
Cu chipul peste fire.
*
Străin la vorbă şi la port,
Luceşti fără de vieaţă,
Căci eu sunt vie, tu eşti mort,
Şi ochiul tău mă ’nghiaţă.”
*
Atuncea chipu-i tremură
De-o stranie durere
Şi par’ că cade-o ramură
Pe-un luminiş ce piere.

Trecu o zi, trecură trei
Şi iarăşi, noaptea, vine
Luceafărul de-asupra ei
Cu razele-i senine.
*
Ea trebui de el în somn
Aminte să-şi aducă
Şi dor de-al valurilor Domn
De inim’ o apucă:
*
„ Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde ’n casă şi în gând
Şi vieaţa-mi luminează!”
*
El o ascultă licurind
Şi tremură mai tare
De-odată nourii s’aprind
Şi arde cer şi mare
*
♥♥♥ el din cer o auzi
Se stinse cu durere,
Iar ceru ’ncepe a roti
În locul unde piere;
*
Iar locul unde-a fost perit
Se ’nvârte ’n cercuri sferic
Bucăţi de soare, parcă fierb
În negrul întuneric
*
În aer rumene văpăi
Se ’ntind pe lumea ’ntreagă,
Şi din a chaosului văi
Un mândru chip se ’ncheagă.
*
Pe negre viţele-i de păr
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevăr
Scăldat în foc de soare.
*
Din negru giulgi se desfăşor
Mamoreele braţă,
El vine trist şi gânditor
Şi palid e la faţă;